Jurnalul unui infidel. Iubirea de tip wireless

Relație la distanță. O formă mascată a singurătății. Am încercat de câteva ori. N-a mers. Nu știu, nu pot sau nu vreau să am o astfel de relație. Relația în care atingerea este înlocuită de mouse, sărutul de skype, sexul de whatssup și dormitul de sms. Relațiile cărora eu le dau cele mai puține șanse de reușită.
Am pe cineva. La 9 p.m. trebuie să fiu în fața calculatorului. Ne despart 600 de km, ne vedem o dată pe lună dacă suntem norocoși, dar ne iubim enorm. Vom trece peste toate și vom fi împreună. De obicei, asta spune ea.
Băi, sunt cu una, e din….. E frumușică, îmi place, dar ne despart 600 km. Nu vom fi niciodată împreună, dar o mai aburesc cu ea, că și așa n-am pe nimeni acum. Vine luna viitoare în B, ne-o tragem și apoi cred că închei cu ea. E obositor. Dacă ar fi fost aici, era altceva. De obicei, asta spune el.
Ajungem să descoperim conjunctural o persoană care ne atrage, cu care ne place să comunicăm și nu numai, al cărui singur defect este că nu locuiește în același oraș cu noi. Dezvoltăm asta. Vorbim zilnic, ne urăm toate cele, poate și primul te iubesc îl spunem printr-un mesaj. Așteptăm înfrigurați momentul în care ne vom vedea, îl consumăm, apoi intrăm din nou în acea ciclicitate interminabilă și obositoare de mesaje.
Sunt puțini, foarte puțini cei care pot duce cu bine o relație la distanță. Și mai puțini cei care renunță la tot, pentru a fi lângă cel/cea pe care o iubesc.
Majoritatea, trăiesc o astfel de relație pe o perioadă scurtă. Pentru că distanța separă, nu apropie. Mai ales atunci când nu este proiectată în timp. Dacă se stabilește un orizont clar de timp, la finalul căruia cei doi pot fi împreună, atunci se măresc considerabil șansele ca acea relație să reziste. Dacă nu, stresul, frustrările, neîncrederea, deformarea lucrurilor pe care dorim să le spunem, gelozia, lipsa atingerii, nu pot fi compensate de impersonalitatea comunicării exclusiv virtuale. Oricâtă iubire cred cei doi că i-ar lega.
Așa că, înainte de a începe o relație la distanță, gândește-te că simplul fapt că ai o conexiune wireless stabilă, nu-ți garantează că vei avea o relație lungă și fericită.

Jurnalul unui infidel. Barbatii sunt gelosi pe trecut.

Avem o relatie, suntem impreuna de cateva luni, ne e bine, povestim, dezbatem, comunicam. Facem sex. Imi spui ca ma iubesti. Te cred. Te plac. Suntem naturali, deschisi si sinceri. Intr-o zi, in timp ce servim masa la un restaurant, observ un tip care te priveste insistent. Ai vazut asta, am vazut asta. Il ignori, dar te simt fastacita. Eu vreau si desert, tie brusc nu-ti mai este foame. Vrei sa plecam. Te privesc si simt ca ceva te irita. Plecam. Ii surprind privirea tipului insotindu-ne spre iesire. Ne urcam in masina, te intreb daca e totul ok si-mi raspunzi ca da. Zambesti fortat. Este prima minciuna pe care mi-ai spus-o. Sunt convins ca are legatura cu tipul din restaurant, dar astept sa-mi spui tu. N-o faci. Incep sa-mi pun intrebari. Cine e, cum a fost cu el, cat si daca l-ai iubit, te-a parasit el sau l-ai parasit tu, era mai bun decat mine, il vrei inapoi, il mai iubesti inca? Ma simt nesigur. Devin anxios. Sunt gelos pe un necunoscut din trecutul tau. Sunt gelos pe relatia voastra construita de fantezia mea. Ar fi trebuit sa te intreb despre trecutul tau amoros. Imi reprosez in gand ca n-am facut-o. Ma intreb daca pe mine ma iubesti. Ieri stiam. Azi am indoieli. Ma intreb daca eu sunt doar balsam pentru sufletul tau ranit de individul din restaurant. Adormim. Fiecare cu gandurile lui. Dimineata te privesc. Esti aceeasi. Nu. Esti altfel. Eu te vad altfel. Nu te intreb nimic, nu-mi spui nimic. Imi spun ca va trece. Incerc sa ma comport normal. Ma prefac. Nu-mi place. Nu-mi iese. Nu ma simt confortabil. Trec zilele. Devenim banali, anosti, plictisiti. Nu noi. Noi, in relatia noastra. Ma intrebi ce am. Sunt obosit, stresat. Asa iti raspund mereu. Nu mai facem sex. Incep sa-i acord atentie noii mele colege. Ma face sa rad. Ma simt bine cu ea. Ajung acasa din ce in ce mai tarziu. Incep sa te mint. Sunt indragostit de cealalta. Iti marturisesc. Plangi. Ne despartim. Nu regret. Am o noua relatie, cu o noua femeie. Pana la viitorul individ dintr-un alt restaurant.

Si toate astea, pentru privirea unui barbat despre care eu n-am vrut sa te intreb nimic, iar tu n-ai simtit sa-mi spui nimic. Si toate astea, pentru ca eu m-am abandonat unui trecut care nu imi apartine, in detrimentul unui prezent din care faceam parte. Si toate astea, pentru ca tu ai lasat un trecut in care ai fost, sa schimbe un viitor in care am fi putut fi. Si toate astea, pentru ca voi, toti cei care treceti prin asa ceva, nu stiti sa vorbiti intre voi. Dincolo de gelozia mea, dincolo de trecutul tau, dincolo de individul din restaurant, ramane lipsa de comunicare relationala. O lipsa care de cele mai multe ori, ucide relatia.

Jurnalul unui infidel. „Stiu. Ne-am despartit. Dar iti doresc sa fii fericit.”

Serios? De ce? Daca noi ne-am despartit, de ce imi doresti asta? Pentru ca “am trait momente extraordinare impreuna, pentru ca te-am iubit, pentru tot ce mi-ai oferit”, a venit raspunsul ei. Am auzit asta de cateva ori. De la femei pe care nu le-am iubit, dar cu care aveam chipurile, o relatie si de la femei pe care le-am iubit, dar de care m-am despartit.
Se spune ca exista logica si in lipsa de logica. Sunt un tip logic. Singurele momente in care mi-am pierdut logica au fost atunci cand am iubit. Pasiunea cu care am facut-o mi-a intunecat gandirea, mi-a fisurat logica, n-am putut sa fiu cerebral. Cand s-a terminat iubirea, am redevenit logic. Si atunci, nu pot sa nu ma intreb de ce ii mai doresti ceva unui om pe care nu-l mai iubesti? De ce iti mai pasa ce i se intampla lui? Cu ce te mai afecteaza pe tine ceea ce i se intampla lui?
Nu el va fi cel care te va face sa zambesti, nu cu el vei face dragoste, nu cu el iti vei petrece in pat duminicile tarzii, nu el te va face sa razi privindu-l cum se chinuie stangaci sa-ti pregateasca clatite, nu cu el te vei plimba seara in parc, nu cu el iti vei manca pastele la restaurant.
Tu vei face lucrurile astea cu altcineva. El va face lucrurile astea cu altcineva.
Oricat as parea de egoist, de insensibil sau de crud, mie nu-mi pasa ce se intampla cu tine. Asa cum am mai scris deja, eu nu cred in prietenia de dupa iubire. Nu poti ramane prieten cu cineva de care te desparti, decat daca il mai iubesti sau nu l-ai iubit nicodata. Daca vei fi sau nu fericita, daca iti va fi sau nu bine, daca iti vei petrece vacantele in insulele Seychelles sau in Cismigiu, nu-mi pasa. Inainte sa te cunosc, pentru mine nu existai. Cand am ajuns sa te iubesc, existai doar tu. Daca nu te mai iubesc, ai redevenit cea dinainte. Pastrez amintirile cu tine, dar imi continui viata fara tine. Nimic din ceea ce urmeaza sa mi se intample nu mai are legatura cu tine. Daca eu sunt fericit, nu tu esti femeia responsabila pentru asta. Si viceversa. Asta nu inseamna ca imi doresc sa ti se intample ceva rau. Inseamna doar ca eu nu-ti doresc nimic. Asa cum spunea o prietena, suntem doar doi straini cu amintiri comune.
De ce sa-i doresti ceva unui strain?

Jurnalul unui infidel. Prietenia de dupa iubire. Un mit.

Se spune ca doi fosti iubiti care au ramas prieteni, ori nu s-au iubit deloc ori inca se mai iubesc.

N-am crezut niciodata in prietenia de dupa iubire. Am incercat, am testat asta, dar n-a mers. Nu poti numi prieten pe cineva care ti-a fost iubit. Il poti numi fostul iubit… si atat. Iubirea a inclus si prietenia. A fost prietenul tau atunci cand il iubeai si te iubea. Nu mai este. Prietenii sunt altii. Pe el, introdu-l intr-o categorie privilegiata. A oamenilor pe care i-ai iubit. E adevarat, sunt o serie de factori care trebuie luati in seama. Daca a fost o despartire amiabila, daca a fost o despartire dureroasa, cat de lunga a fost relatia, cat de puternice au fost sentimentele, cum si-au impartit vina cei doi, aparitia unei terte persoane… si multe altele…

Nu pot sa generalizez aceasta teorie. O raportez la mine si experientele mele. Relatia de prietenie de dupa iubire este de fapt o bucatica de speranta. A unuia dintre cei doi. Ca lucrurile pot redeveni ceea ce au fost. Este de fapt iluzia ca vei suferi mai putin daca celalalt nu dispare brutal din viata ta. Ca-l stii acolo. Ca mai vorbesti cu el din cand in cand la telefon sau ca il vezi o data la doua luni la un suc. Ca il intrebi ce planuri de vacanta are cu altcineva. Ca te lauzi cu realizarea de la birou sau cu flirtul de la semafor. Te prefaci interesat de viata lui/ei fara tine, iti doresti sa-l intereseze viata ta fara el/ea. Te amagesti ca lucrurile nu s-au schimbat. Dar lucrurile nu sunt si nu vor mai fi niciodata la fel. Si nu vor evolua niciodata in bine.

Din punctul meu de vedere este doar o scuza cu care iti acoperi slabiciunea sau sentimentele inca existente. Este o neacceptare a sfarsitului. Este o prelungire a agoniei, o incercare de a salva ceva ce a murit cu mult timp in urma, o pierdere de vreme, un consum inutil de energie.

Ai trait o poveste de iubire. Las-o sa moara frumos, n-o acoperi de banal, de firesc, de uzual.

Daca despartirea a fost clara si n-a lasat loc de ambiguitati, atunci drumurile voastre impreuna au ajuns la final. Fara posibilitatea de a se mai intersecta emotional vreodata. Inceteaza sa mai privesti inapoi, intoarce capul si priveste inainte. Rupe-te de trecut, inchide-l in cutiuta cu amintiri si construieste-ti noi amintiri impreuna cu altcineva. Eu spun ca orice iubire incheiata, a fost o iubire care te-a pregatit pentru iubire. Si iubirea viitoare va fi cu siguranta mai frumoasa. Dar eu am fost si sunt un optimist.

O relatie de iubire care s-a terminat, nu se transforma in prietenie. Se transforma in amintire. Frumoasa sau urata. Depinde de modul in care s-a terminat.

Jurnalul unui infidel – Sa iubesti de doua ori… aceeasi femeie

Aveam aproape 19 ani. In iulie 1991. Vara, cald, soare. Bronzat, slabut, ochi verzi. Incepusem sa invat sa vorbesc cu o fata. Imi incepusem viata sexuala cu trei ani in urma. Aveam incredere in mine. Mi se parea extrem de usor sa reusesc sa fac sex. Anturajul potrivit, vorbele potrivite, gramul de linguseala, prajitura, sticla de vin, sarutul pe neasteptate..si gata. Zambeam frumos, vorbeam frumos si imi umpleam jurnalul. Am avut jurnal. Cu femeile cu care ma culcasem, cu cele cu care eram in ‘’discutii’’ avansate si cu cele cu care mi-as fi dorit sa ma culc. Era de fapt un registru. Un jurnal al unui pusti, facut contabiliceste. Sunt fecioara, atent  la detalii, perfectionist, planificat. L-am tinut aproape 5 ani si l-am umplut de povesti.

Am plecat sa facem baie in IOR. O gasca de vreo 15 adolescenti, avizi de distractie, sex si bautura. Am ajuns pe insula unde ne instalam de obicei, pentru ca ni se parea ca apa este mai curata. Nu eram singuri. Erau multi..asta era Marea Neagra, a noastra, a pustanilor liberi, veseli si fara bani!

Atunci am vazut-o pe ea. Iesea din apa, isi dadea capul pe spate si isi scutura parul. Un par lung, frumos, galben-auriu. A avut asupra mea un efect de wow! M-am indreptat spre ea, am vrut sa- ofer prosopul meu, spunandu-i ca femeile frumoase sunt mai predispuse la raceala decat restul si ca trebuie sa stearga repede. Mi-a zambit si m-a refuzat elegant. Dumnezeule! Ce zambet! Eram topit! Era prima data in intreaga mea cariera de Don Juan de ocazie, cand imi doream atat de tare o fata. Evident ca a inceput o joaca de-a flirtul, am inceput sa povestim, sa inotam impreuna, am pupat-o pe obraz. Am petrecut vreo 6 ore impreuna, pe lac in acea dupa-amiaza. I-am spus unde locuiesc si am invitat-o seara la bloc, unde ne adunam multi, cu chitari, distractie, bautura. Mi-a promis ca incearca sa vina. Eram disperat. M-am pregatit pentru seara aia mai abitir decat o diva pentru Oscar, m-am spalat de 5 ori cred, mi-am dat cu cel mai bun parfum al tatalui meu, mi-am uns parul cu briantina. Eram ca un gigolo de doi bani, cu un inceput de priapism. Si a venit. Am stat pana la 4 dimineata, apoi am condus-o acasa si ne-am sarutat. Nu stiu daca a fost cel mai frumos sarut din viata mea, dar a fost unul dintre putinele de care-mi aduc aminte.

Apoi am inceput o poveste. Povestea a doi tineri, frumosi si rebeli, care nu stiau ce li se intampla. Ne potriveam. Eu un brunetel zambitor cu ochi mari, ea o blonduta frumoasa foc, cu zambet angelic. Dupa o saptamana am facut sex. Dupa o alta saptamana, m-a invatat sa fumez. BT, prima tigara. I-am cunoscut parintii. Mama ei m-a placut foarte mult. Avea o gogoserie, al carei client VIP devenisem. A fost un vis.

Pana la inceputul lunii octombrie. Cand ea trebuia sa-si viziteze bunica. Undeva la Sibiu. M-a intrebat daca merg. Era vorba de trei zile. La naiba! Era tovarasa mea (asa ii spuneam atunci), cum naiba sa nu merg? Imi placea sa fiu cu ea oriunde. A luat biletele de tren. Abia asteptam. Doar ca..parintii mei, care isi facusera o casuta la tara, m-au anuntat ca pleaca , in aceeasi perioada. Iar eu, pentru ca eram doar un pusti fara minte, inconjurat de prieteni de distractie, m-am lasat influentat de ceea ce mi-au spus prietenii, de bairamele, de femeile noi pe care le-am putea cunoaste, de nebuniile pe care le-am putea face in apartamentul parintilor mei. Si am cedat ispitei. Am anuntat-o ca nu mai merg, ca ma voi plictisi acolo, ca raman cu prietenii acasa si o astept cu drag. A inceput sa planga. Au fost primele lacrimi din viata mea de care mi-a pasat. Dar n-au reusit sa-mi schimbe decizia. Ea a plecat, eu am ramas. E adevarat, aproape ca am aruncat blocul in aer. Am facut ceea ce astazi se numeste clubbing, intr-un apartament. Haos. Nebunie. Totul mirosea a sex si bautura. Dar a trecut. Si ea s-a intors. Am sunat-o. De pe telefonul meu cu disc. De zeci de ori.  A vorbit o singura data cu mine si mi-a spus ca nu mai vrea sa ma vada. Am trecut pe la gogoserie, am vorbit cu mama ei. Degeaba. Se terminase tot. Pierdusem o femeie pentru o prostie. Pentru ca luasem o decizie proasta, facusem o alegere gresita. Mi-am spus apoi ca asta este. Viata merge inainte, sunt barbat deja si voi gasi pe altcineva. Dar, vreo luna de zile nu ma mai satisfacea nimic. Nici prietenii, nici bautura, nici tigarile de care ma apucasem, nici petrecerile, nici sexul cu altele. Imi era dor de ea. Tare. Intr-un mod pe care nu-l cunosteam, nu-l intalnisem, care ma intrista si bucura in acelasi timp. Nu stiu..o chestie masochista. Intr-o seara, in timp ce faceam baie, intins in cada, cu ochii inchisi, netulburat de apa care curgea incet, ma gandeam la ea. Atunci am realizat ca de fapt iubeam. Asa am definit ceea ce simteam.Nu stiam despre asta nimic, dar o descoperisem. Iubeam o femeie cu care nu mai eram. Iubeam amintirea zambetului ei, a parfumului ei, a sarutului ei. Iubeam tot despre ea si tot al ei. Dar era mult prea tarziu.  Si am inceput sa plang. Intai mi s-au umezit ochii, apoi am inceput sa plang in hohote. Lacrimile mi se pierdeau in cada plina de apa. Am plans mult. Am plans tot. Si am mers mai departe. In cautarea emotiei pe care am trait-o cu ea.

Au trecut zece ani. Si un numar mare de femei carora le-am adulmecat parfumul. Dar nu l-am descoperit pe cel care-mi invaluise simturile. Pana intr-o seara..intr-o seara racoroasa de toamna..la o sala de fitness. Am intrat, m-am schimbat si am inceput sa fac niste exercitii. Atunci s-a deschis usa..si a intrat ea…un par lung, frumos, galben-auriu. Si acelasi zambet angelic. Devenise femeie…

Despre iubirea primei iubiri… va voi povesti in urmatorul post…