Jurnalul unui infidel. Eu mint. Si tu. Dar cat de ieftine sunt minciunile fiecaruia dintre noi?

8166985_f520

Incep cu definitia din DEX: MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva.

Fiecare dintre noi a mintit. Asta e un adevar. Mintim ca sa provocam placere, mintim ca sa provocam durere, mintim ca sa protejam sau sa ne protejam, mintim ca sa ascundem, mintim de teama, mintim din obisnuinta, mintim pentru ca ni se permite, mintim pentru a salva aparente, mintim pentru bani, mintim pentru faima, mintim pentru tot. Paradoxul este ca noi, toti cei care mintim, avem pretentia sa nu fim mintiti. Vrem adevarul, cerem adevarul. Chiar daca nu suntem pregatiti pentru el.

Nu ma judecati. Nu tin morala nimanui si nici nu incerc sa pozez in vreun monument de integritate si adevar absolut.

Am fost un mincinos. Sunt un mincinos. Am mintit mult si pe multi. Minciunile mele au provocat durere, suferinta, lacrimi, bucurie, zambete, sperante. La un moment dat m-am uitat in oglinda. Si mi s-a parut ca cel pe care il vad este altcineva. Un tip ridicol, imbracat in minciuna, un fals. L-am alungat, am sters oglinda si m-am vazut pe mine. Cel adevarat, cel real, cel caruia trebuia sa-i spun adevarul.  Am incercat sa-l mint si pe el. Am recurs la tot arsenalul de minciuni si tehnici de manipulare. Am ras, am plans, i-am cerut iertare, l-am amenintat. Dar omul din oglinda a ramas impasibil. Omul din oglinda ma privea si astepta sa-i spun adevarul. Privirea lui ma ingenunchea. Incercam sa-i fac fata, sa lupt cu el, sa-l privesc in ochi si sa-l castig. Sa-l cumpar cu vorbele mele frumoase. Dar omul din oglinda nu era de vanzare.

Atunci am renuntat. Am pierdut batalia cu el, am castigat  razboiul cu mine. Din acel moment, am renuntat sa mint fortuit. Sa spun vorbe, doar pentru ca stiam ca trebuie sa fie spuse. Sa-mi creez o imagine din franturi de minciuni, doar pentru ca eu credeam ca aceea este imaginea care-mi trebuie, care mi se potriveste, care ma ajuta si ma protejeaza.

Atunci am inteles ca voi mai minti. Dar nu inainte de a-l intreba pe omul din oglinda. Daca el imi va spune ca minciuna aceea va produce mai putine daune decat adevarul, voi minti. Daca nu….n-o voi face. Voi spune adevarul.

Nu sunt, n-am fost si nu voi fi un sfant. Nici un ipocrit. Dar nu voi mai minti doar pentru a minti. Nu-ti voi spune ca te iubesc, daca n-o simt, nu-ti voi spune ca te urasc, daca nu e asa. Dar iti voi spune ca nu stiu, daca eu cred ca asta te protejeaza pe tine.

Minciuna face parte din noi, din viata noastra. Nu putem si nici nu cred ca ar fi bine sa traim fara ea. Dar putem incerca sa renuntam la minciunile ieftine, la minciunile fara substanta, la minciunile care ne fac sa credem in iluzia ca ne pot aduce beneficii. Daca reusim sa renuntam macar la astea, vom fi mai limpezi. Si noi si cei din jurul nostru.

Jurnalul unui infidel. Sexul si masinile japoneze.

sex in car

Am cunoscut-o la o petrecere. Era iarna. O stiam din vedere, o mai vazusem de vreo doua ori, dar niciodata nu era singura. Si nici eu. De aceasta data, amandoi eram fara partener. M-am bucurat. Ii surprinsesem privirea si mi-o sustinuse. A inteles ca o plac, a inteles ca o vreau. Bruneta, inalta, slabuta, sani mari, o fata acceptabila, un zambet frumos si o privire perversa.  Nu era ceea ce as defini drept o femeie frumoasa. Era in schimb, incitant de sexoasa si… constienta de asta, facea tot ceea ce putea mai bine ca sa-si puna in valoare aceasta „calitate”. Genul de femeie careia ii place sexul si nu se sfieste sa arate acest lucru.

Dupa ce a baut vreo doua pahare de martini, s-a dezlantuit. A inceput sa danseze. Se misca bine, atragea priviri, starnea dorinte. Am inceput sa dansam impreuna, iar chimia si-a intrat in rol. Isi lipise trupul de al meu, se unduia intr-un mod enervant de lasciv si ma privea din cand in cand in ochi. Ma excitase. Erectia mea devenise noul nostru partener de dans. Iar sanii ei, acoperiti de o rochie neagra mulata, se lasau striviti de pieptul meu. Sfarcurile devenisera obraznice si ma intepau incercand parca sa-mi aduca aminte ca sunt acolo. Si ca vor sa fie atinse, gustate, strivite de buze.

I-as fi tras-o acolo. In mijlocul petreceri, pe masa, pe canapea, pe jos, afara in zapada…oriunde. Ii placea sa se joace cu mine. Imi simtise dorinta si-mi testa limitele. A inceput o suita de blues-uri pe care le-am dansat. Isi lipise buzele de ureche mea, dorind parca sa-mi spuna ceva. Dar nu-mi spunea nimic. Imi respira incet, umed, senzual in ureche. Ma electrocuta. Singurul gand pe care il aveam este ca trebuie sa o fut. Devenise o prioritate. Nimic altceva nu mai conta atunci. Am intrebat-o incet daca, atunci cand plecam, doreste sa o conduc acasa. Unul dintre beneficiile faptului ca nu consum alcool decat extrem de rar, este faptul ca pot duce femeile acasa cu masina. „Mi-ar placea„, mi-a raspuns bruneta uitandu-se la mine. Ne-am privit pret de vreo 5 secunde. Apoi amandoi am izbucnit in ras. Privirile noastre stabilisera ceea ce cuvintele inca nu rostisera. Vom face sex. In acea seara.

Dupa 30 de minute am plecat. Impreuna. Am stat putin in masina, asteptand sa se incalzeasca. Am apucat-o de cap si am sarutat-o patimas. Mi-a raspuns la fel. Ne-am imbratisat violent, ne-am amestescat mainile, ne cautam trupurile. Simteam ca fac implozie. Am tras scaunul brutal in spate, m-a eliberat si a inceput sa mi-o suga. Imi venea sa rup schimbatorul de viteze. Singurul lucru care m-a ajutat sa nu explodez spasmodic si rapid in gura sexoasei brunete, a fost ca ma gandeam la masinile americane. Mari si cu schimbator la volan. Ma gandeam cat de practice pot fi pentru sex. Eu in schimb, ma lasam absorbit de gura unei brunete, intr-o masina japoneza, care nu lasase suficient spatiu pentru astfel  de activitati. Constructorul japonez nu se gandise la asta. Ii uram in gand pe japonezi si lipsa lor de viziune si imaginatie sexuala.  Afara incepuse sa ninga usor, iar eu, in fata casei prietenilor mei, intr-o masina japoneza careia i se aburisera geamurile, ejaculam zgomotos in gura calda si primitoare a unei femei cu care dansasem foarte bine.

Am condus-o acasa, iar a doua seara ne-am vazut la mine. Aproape un an, feriti, ascunsi de ochii tuturor, am continuat sa ne vedem si sa facem cam toate lucrurile care se pot intampla intre un barbat si o femeie. Pana cand conjuctura ne-a fortat sa ne oprim.

Acum nu mai sunt suparat pe japonezi. Am descoperit ulterior pozitiile in care te poti bucura din plin de spatiul oferit de o masina japoneza. Totul este ca femeia sa aiba un pic de mobilitate, iar eu sa incerc sa n-o privesc tot timpul.

Jurnalul unui infidel. Aroganta unui „extraterestru”

3454261862_3df4c3329a

Astazi am cunoscut pe cineva. O persoana suficient de inteligenta ca sa ma atraga intr-o discutie agreabila. La inceput. Pana in momentul in care discutia a devenit pentru ea o competitie. O competitie neorganizata, nestabilita, spontana. O competitie la finalul careia eu trebuia sa-i recunosc superioritatea intelectuala si informationala. Intr-un mod umil, plecat, invins. Iar ea trebuia sa triumfe. Si pentru ca nu s-a intamplat asa, s-a suparat. Si a plecat revoltata. Ca nu m-am ridicat in picioare s-o aplaud. Ca nu m-am incovoiat impresionat de desteptaciunea ei.

Imi plac oamenii destepti, imi plac oamenii inteligenti, imi plac oamenii informati. Ii caut, le caut compania, invat lucruri, stochez informatii. Nu-mi plac insa, oamenii care epateaza. Care isi etaleaza desteptaciunea intr-un mod sufocant, agresiv. Care incearca sa-si subjuge interlocutorul indiferent de conjuctura in care se afla. Pe acestia ii taxez.  Sunt un tip direct. Si uneori, enervant de ironic. Nu vulgar, nu ieftin. Doar ironic. Asa s-a intamplat si astazi. Iar partenera mea superdotata n-a putut sa faca fata modului in care i-am temperat atitudinea de entitate extraterestra.

Nu consider modestia o virtute. Dimpotriva. De cele mai multe ori este un semn de slabiciune, de neincredere. In tine si capacitatile tale. Un amestec de teama, timiditate si rusine. Fata de cei din jur.

Dar atunci cand  lipsa modestiei se transforma in aroganta, atunci cand manifesti o superioritate astronomica fata de cel sau cei cu care vorbesti, atunci cand pozezi in detinatorul adevarului absolut in toate domeniile, in geniul care-si dedica putin timp muritorului de rand, atunci cand snobismul intelectual iti iese prin toti porii, nu te astepta sa-ti ridic osanele. Nu esti cea mai desteapta persoana din univers, nu stii totul. Te ascult, iti respect inteligenta, invat de la tine daca e cazul, dar nu ma pune la colt. Nu ma transforma intr-un discipol recunoscator.

In plus, de ce sa dezvalui de la inceput toate lucrurile pe care le stii? Maine ce-mi vei mai spune? Esti femeie. O aura de mister iti sporeste frumusetea. Si nu risti sa ma plictisesc repede de tine pentru ca nu mai ai ce sa-mi oferi.

Ei si celor ca ea, le spun un lucru pe care mi l-a spus cineva odata si mi l-am insusit ca atare.

“Poți gândi ce vrei, dar niciodată nu poți gândi tot ceea ce poate fi gândit”

Jurnalul unui infidel. Prietenia de dupa iubire. Un mit.

prem-220130618130335

Se spune ca doi fosti iubiti care au ramas prieteni, ori nu s-au iubit deloc ori inca se mai iubesc.

N-am crezut niciodata in prietenia de dupa iubire. Am incercat, am testat asta, dar n-a mers. Nu poti numi prieten pe cineva care ti-a fost iubit. Il poti numi fostul iubit… si atat. Iubirea a inclus si prietenia. A fost prietenul tau atunci cand il iubeai si te iubea. Nu mai este. Prietenii sunt altii. Pe el, introdu-l intr-o categorie privilegiata. A oamenilor pe care i-ai iubit. E adevarat, sunt o serie de factori care trebuie luati in seama. Daca a fost o despartire amiabila, daca a fost o despartire dureroasa, cat de lunga a fost relatia, cat de puternice au fost sentimentele, cum si-au impartit vina cei doi, aparitia unei terte persoane… si multe altele…

Nu pot sa generalizez aceasta teorie. O raportez la mine si experientele mele. Relatia de prietenie de dupa iubire este de fapt o bucatica de speranta. A unuia dintre cei doi. Ca lucrurile pot redeveni ceea ce au fost. Este de fapt iluzia ca vei suferi mai putin daca celalalt nu dispare brutal din viata ta. Ca-l stii acolo. Ca mai vorbesti cu el din cand in cand la telefon sau ca il vezi o data la doua luni la un suc. Ca il intrebi ce planuri de vacanta are cu altcineva. Ca te lauzi cu realizarea de la birou sau cu flirtul de la semafor. Te prefaci interesat de viata lui/ei fara tine, iti doresti sa-l intereseze viata ta fara el/ea. Te amagesti ca lucrurile nu s-au schimbat. Dar lucrurile nu sunt si nu vor mai fi niciodata la fel. Si nu vor evolua niciodata in bine.

Din punctul meu de vedere este doar o scuza cu care iti acoperi slabiciunea sau sentimentele inca existente. Este o neacceptare a sfarsitului. Este o prelungire a agoniei, o incercare de a salva ceva ce a murit cu mult timp in urma, o pierdere de vreme, un consum inutil de energie.

Ai trait o poveste de iubire. Las-o sa moara frumos, n-o acoperi de banal, de firesc, de uzual.

Daca despartirea a fost clara si n-a lasat loc de ambiguitati, atunci drumurile voastre impreuna au ajuns la final. Fara posibilitatea de a se mai intersecta emotional vreodata. Inceteaza sa mai privesti inapoi, intoarce capul si priveste inainte. Rupe-te de trecut, inchide-l in cutiuta cu amintiri si construieste-ti noi amintiri impreuna cu altcineva. Eu spun ca orice iubire incheiata, a fost o iubire care te-a pregatit pentru iubire. Si iubirea viitoare va fi cu siguranta mai frumoasa. Dar eu am fost si sunt un optimist.

O relatie de iubire care s-a terminat, nu se transforma in prietenie. Se transforma in amintire. Frumoasa sau urata. Depinde de modul in care s-a terminat.