Va invit sa va abonati la noul Blog Jurnalul unui Infidel

Dragii mei,
Aceasta este ultima postare pe aceast blog. Vreau să vă spun vouă, celor care s-au abonat la postările mele, că în primul rând, vă mulţumesc. Unii dintre voi mi-aţi fost alături încă de la prima postare, ceilalţi aţi venit pe parcurs. Faptul că aproape 300 de oameni şi-au exprimat dorinţa de a fi anunţaţi atunci când postez ceva este un lucru extrem de onorant pentru mine.

Dacă vă doriţi ca şi în continuare să fiţi primi care-mi descoperă postările, aş fi cel puţin la fel de onorat dacă aţi face asta şi pe site ul oficial al Jurnalului. Vă mulţumesc încă o dată şi vă sunt recunoscător pentru că m-aţi urmărit. Sper s-o faceţi şi de acum încolo şi îmi doresc să scriu în continuare lucruri sincere pe care să le citiţi cu plăcere.
Pentru a vă abona la noul site click aici.

Jurnalul unui infidel. Noua iubire din vechea gara de provincie

Traiesti o mare iubire. Inchizi ochii si te vezi alaturi de ea peste ani. Si intr-o zi, totul se spulbera. Esti devastat, trist, lipsit de speranta. Te gandesti ca nu vei mai iubi, ca nu vei mai avea niciodata langa tine iubirea alaturi de care sa te proiectezi in viitor. Te simti precum un calator abandonat pe peronul unei vechi gari de provincie. Prin care nu mai trece niciun tren. Nici macar nu te ridici de pe banca sa privesti de-a lungul sinelor. Nici macar nu te gandesti sa pleci din acea gara spre alta, prin care trec trenuri. Privesti in gol. Tu… omul fara tren… omul fara iubire. Omul fara speranta. Omul care crede ca biletul lui spre fericire a ramas in buzunarul ei. Iar ea a plecat cu ultimul tren. Dar… in timp ce gandurile tale zac amestecate cu pietrele dintre sine, auzi un suierat. Esti sfarsit, esti fara vlaga, dar instinctul de conservare te face sa te ridici de pe banca. Ai simturile ascutite la maxim. Ii vezi lumina, ii simti puterea. Ingheti la gandul ca ar putea trece fara sa se opreasca si te asezi pe sine. Mori sau te urci in el. Si trenul opreste. In el este o noua speranta. In el este un alt zambet, cu un alt bilet, pentru o alta fericire. Te urci in el si pleaca. Peronul pustiu pe care ai zacut abandonat, se face mic. Te uiti dupa el. Il petreci cu privirea pana nu-l mai zaresti deloc. Incepi sa-l uiti. Te lasi prins in vartejul noii tale calatorii. Privesti pe geam, in timp ce iubirea cea noua iti mangaie sufletul. Iti doresti ca acest tren sa nu se mai opreasca niciodata. Inchizi ochii si te vezi alaturi de ea peste ani. Si atunci… zambesti si iti aduci aminte de peronul pe care iubirea te-a abandonat. Si te bucuri ca a facut-o. Pentru ca altfel, tu nu te-ai fi putut bucura nicodata de noua ta calatorie. Care ti se pare mai fascinanta decat toate celelalte. Si intelegi atunci, ca intotdeauna, prin orice veche gara de provincie, va mai trece un tren. Si dupa orice sfarsit, va veni un nou si frumos inceput. Si dupa orice iubire, va veni alta. Ai curaj. Asteapt-o.

Jurnalul unui infidel – „Ma bucur enorm ca te-am revazut!”

„Buna!!! Ce faci?? Dumnezeule…au trecut mai mult de 15 ani, nu? Esti neschimbat! Ba nu…porti ochelari, dar te-as fi recunoscut si daca ar fi fost ochelari de soare!……”
Apoi a urmat o discutie scurta, in care a incercat sa ma puna la curent cu lucrurile care i s-au intamplat, iar la finalul ei, am schimbat numerele de telefon, urmand sa ne vedem la o cafea si sa povestim in detaliu despre ce am facut fiecare in ultimii 15 ani.

„Ma bucur enorm ca te-am revazut!” Si m-a pupat pe gura.

Nimic nefiresc pana acum. Doar ca… habar n-am cine este doamna. Nu-mi amintesc chipul, numele, nimic despre ea. Dar pentru ca mi s-a parut nedrept sa-i tulbur bucuria revederii si pentru ca in capul meu, cateodata sec, m-am gandit ca s-ar simti penibil sa-i marturisesc asta, nici macar atunci cand i-am salvat numarul in telefon, n-am intrebat-o cum o cheama. M-am prefacut ca ii scriu numele si am numit-o „habar n-am”. In eventualitatea in care ma suna, macar sa-mi aduc aminte ca nu-mi aduc aminte de ea. Dupa modul prietenos in care se comporta, dupa bucuria si felul in care m-a imbratisat si pupat, tind sa cred ca ne-au legat cateva amintiri… dezbracate.  Am plecat din benzinaria in care a avut loc intalnirea, gandindu-ma ca poate e mai bine cateodata sa nu-i marturisesti unui om ca habar n-ai cine este si sa-l lasi sa creada ca a insemnat pentru tine cel putin la fel de mult cat ai insemnat tu pentru el.

Jurnalul unui infidel. „Stiu. Ne-am despartit. Dar iti doresc sa fii fericit.”

Serios? De ce? Daca noi ne-am despartit, de ce imi doresti asta? Pentru ca “am trait momente extraordinare impreuna, pentru ca te-am iubit, pentru tot ce mi-ai oferit”, a venit raspunsul ei. Am auzit asta de cateva ori. De la femei pe care nu le-am iubit, dar cu care aveam chipurile, o relatie si de la femei pe care le-am iubit, dar de care m-am despartit.
Se spune ca exista logica si in lipsa de logica. Sunt un tip logic. Singurele momente in care mi-am pierdut logica au fost atunci cand am iubit. Pasiunea cu care am facut-o mi-a intunecat gandirea, mi-a fisurat logica, n-am putut sa fiu cerebral. Cand s-a terminat iubirea, am redevenit logic. Si atunci, nu pot sa nu ma intreb de ce ii mai doresti ceva unui om pe care nu-l mai iubesti? De ce iti mai pasa ce i se intampla lui? Cu ce te mai afecteaza pe tine ceea ce i se intampla lui?
Nu el va fi cel care te va face sa zambesti, nu cu el vei face dragoste, nu cu el iti vei petrece in pat duminicile tarzii, nu el te va face sa razi privindu-l cum se chinuie stangaci sa-ti pregateasca clatite, nu cu el te vei plimba seara in parc, nu cu el iti vei manca pastele la restaurant.
Tu vei face lucrurile astea cu altcineva. El va face lucrurile astea cu altcineva.
Oricat as parea de egoist, de insensibil sau de crud, mie nu-mi pasa ce se intampla cu tine. Asa cum am mai scris deja, eu nu cred in prietenia de dupa iubire. Nu poti ramane prieten cu cineva de care te desparti, decat daca il mai iubesti sau nu l-ai iubit nicodata. Daca vei fi sau nu fericita, daca iti va fi sau nu bine, daca iti vei petrece vacantele in insulele Seychelles sau in Cismigiu, nu-mi pasa. Inainte sa te cunosc, pentru mine nu existai. Cand am ajuns sa te iubesc, existai doar tu. Daca nu te mai iubesc, ai redevenit cea dinainte. Pastrez amintirile cu tine, dar imi continui viata fara tine. Nimic din ceea ce urmeaza sa mi se intample nu mai are legatura cu tine. Daca eu sunt fericit, nu tu esti femeia responsabila pentru asta. Si viceversa. Asta nu inseamna ca imi doresc sa ti se intample ceva rau. Inseamna doar ca eu nu-ti doresc nimic. Asa cum spunea o prietena, suntem doar doi straini cu amintiri comune.
De ce sa-i doresti ceva unui strain?

Jurnalul unui infidel. Cand iubirea se amesteca in multime.

In aceasta dimineata, m-am intalnit cu o femeie. O femeie cu care, acum ceva vreme, am trait o poveste de iubire. O poveste care s-a terminat in momentul in care minciuna a inlocuit total adevarul. M-a durut. Am fost trist, am plans, mi-am pus zeci de intrebari. Si nu pentru ca se terminase povestea cu ea, ci pentru ca nu a inteles cat de rar si pretios era ceea ce ii oferisem. Iubirea este ceva mult mai pretios decat diamantele din Africa. Pentru ca acest ceva este infinit mai greu de gasit. Iubirea nu se poate cuantifica, este ceva empiric, ceva care se bazeza exclusiv pe experiente, simturi, emotii si trairi. Daca cel caruia ii oferi ceea ce ai tu mai de pret, iti vinde acel ceva pe o masuta din bazar, fara sa-i priceapa valoarea, practic iti vinde sufletul, atunci nu ai de ce sa mai ramai langa el. Cauta-ti pe cineva care intelege valoarea si profunzimile iubirii. Eu asta am facut.

O priveam pe respectiva domnisoara si ma intrebam de ce nu simt nimic. De ce nu ma tulbura emotia revederii, de ce nu ma tulbura felul in care ma privea, de ce nu ma tulbura incercarea ei de a aduce trecutul in prezent? Pentru ca ea astazi, nu mai era nici cea mai frumoasa, nici cea mai desteapta, nici femeia pentru care la un moment dat as fi facut totul. Era doar o femeie care se amestecase in multime. O femeie de al carei prezent nu-mi mai pasa, o femeie a carei prezenta nu-mi mai trezea nimic. A ramas amintirea momentelor pe care le-am trait impreuna, a povestii care s-a consumat. O priveam si ma gandeam la ceea ce traiesc acum alaturi de altcineva. Iar diferentele ma faceau sa ma bucur. Pentru curajul de a lua decizii, pentru puterea de a face alegeri. Prioritatile in viata mea s-au schimbat. Persoanele importante pentru mine s-au schimbat.

De cate ori, atunci cand ati trait o poveste de iubire, nu ati avut sentimentul ca viata voastra, daca povestea s-ar termina, ar deveni un calvar, o mare de tristete? Ca cel pe care il iubiti in acel moment, n-ar putea fi inlocuit de nimeni, niciodata? Viata voastra continua si dupa finalul unei povesti de iubire. Mai ales a uneia acoperita de minciuna. Oamenii pe care ii veti intalni ulterior, pe care ii veti iubi ulterior, vor fi mai buni si mai frumosi decat cei care au devenit trecut. Eu intotdeauna am crezut asta si intotdeauna mi s-a intamplat asta. Nu intrati in depresii, nu va irositi viata pentru cineva care a fost. Lasati-va fostele iubiri sa se amestece in multime, acolo unde le e locul si dati voie prezentului sa va decida viitorul.

„Suntem produsul propriului trecut, nu prizonierii lui.” din Bhagavad Gita