Jurnalul unui infidel. Iubirea – Everestul emotiilor tale.

mount-everest-1

Am văzut un documentar pe Discovery, absolut fascinant. Despre oameni care au escaladat Everestul. Despre curaj, pasiune, putere, dorință, nebunie, depășirea limitelor. Dar lucrul care m-a impresionat cel mai tare, a fost când am aflat că 80% dintre cei care și-au pierdut viața acolo, au murit la coborâre. M-am întrebat de ce, am avut un moment de profunzime și am făcut o analogie cu ceea ce se întâmplă în viața reală. În iubire. Speri, cunoști, descoperi și ajungi să iubești. Te simți deasupra tuturor. Mai sus decât ai fost vreodată. Dorința de a ajunge acolo, bucuria imensă pe care speri că o vei simți ajungând, îți ascute simțurile, te încarcă cu adrenalină, te face să nu simți lucruri rele, piedici, umilințe sau opreliști. Pentru că ceea ce știi că vei găsi ajungând acolo, face să merite orice sacrificiu, te determină să faci o mulțime de lucruri de care nu te credeai capabil. Am ajuns pe Everest.. și aici mă refer la Everestul fiecăruia. Ne înfigem stegulețul, ne marcăm locul. Ne râde sufletul, suntem stăpânii Universului. Ne-am dori ca timpul să dispară. Suntem noi, iubirea noastră și Everestul. Unii reușesc să rămână acolo până la final. Puțini. Celor mai mulți dintre noi li se întâmplă ceva… sau cineva… care ne obligă să coborâm. Să lăsăm totul în urmă. Să lăsăm loc următorului explorator. În momentul acela ne cuprinde spaima. Înghețăm… pentru că știm că trebuie să coborâm, că timpul nostru pe vârful cel mai înalt, a expirat. Și începem coborârea. Nu mai există bucurie, nu mai există dorință, simțurile ni s-au atrofiat… devenim neatenți, nepăsători… și murim. Emoțional. Devenim triști, nefericiți, depresivi, anxioși. Ne gândim că nu vom mai ajunge niciodată acolo. Am fi putut evita asta? Da… dacă în loc de Everest, am fi ales Aconcagua sau Kilimanjaro. Pentru că asta ne-ar fi făcut să știm că nu suntem cel mai sus, că nu stăpânim Universul, că nu atingem cerul… că oricând… mai există un vârf, mai sus decât cel pe care suntem. Și am fi avut speranța că vom ajunge pe Everest. Vreodată. Altădată. Dar, poate că bucuria pe care am simțit-o atingând Everestul și pe care n-am fi simțit-o pe alte vârfuri, a meritat sacrificiul. Concluzia??… Iubește. Dă-ți voie să ajungi sus. Cel mai sus. De fiecare dată. Gândește-te că pentru fiecare iubire pe care o întâlnești, există câte un Everest. Nimeni nu știe cât vei rămâne acolo, dar merită să încerci. Pentru că ai doar două opțiuni: te urci pe cel mai înalt vârf, iubești, ești fericit și liber, dar riști să mori, sau… îți alegi un ”Everest” mai accesibil, care nu te solicită atât de intens, care te satisface, te face să te simți comod, confortabil și atunci… nu riști să mori. Decât pe dinăuntru. Doar tu alegi.

Reclame

Jurnalul unui infidel. Cand iubirea se amesteca in multime.

crowd

In aceasta dimineata, m-am intalnit cu o femeie. O femeie cu care, acum ceva vreme, am trait o poveste de iubire. O poveste care s-a terminat in momentul in care minciuna a inlocuit total adevarul. M-a durut. Am fost trist, am plans, mi-am pus zeci de intrebari. Si nu pentru ca se terminase povestea cu ea, ci pentru ca nu a inteles cat de rar si pretios era ceea ce ii oferisem. Iubirea este ceva mult mai pretios decat diamantele din Africa. Pentru ca acest ceva este infinit mai greu de gasit. Iubirea nu se poate cuantifica, este ceva empiric, ceva care se bazeza exclusiv pe experiente, simturi, emotii si trairi. Daca cel caruia ii oferi ceea ce ai tu mai de pret, iti vinde acel ceva pe o masuta din bazar, fara sa-i priceapa valoarea, practic iti vinde sufletul, atunci nu ai de ce sa mai ramai langa el. Cauta-ti pe cineva care intelege valoarea si profunzimile iubirii. Eu asta am facut.

O priveam pe respectiva domnisoara si ma intrebam de ce nu simt nimic. De ce nu ma tulbura emotia revederii, de ce nu ma tulbura felul in care ma privea, de ce nu ma tulbura incercarea ei de a aduce trecutul in prezent? Pentru ca ea astazi, nu mai era nici cea mai frumoasa, nici cea mai desteapta, nici femeia pentru care la un moment dat as fi facut totul. Era doar o femeie care se amestecase in multime. O femeie de al carei prezent nu-mi mai pasa, o femeie a carei prezenta nu-mi mai trezea nimic. A ramas amintirea momentelor pe care le-am trait impreuna, a povestii care s-a consumat. O priveam si ma gandeam la ceea ce traiesc acum alaturi de altcineva. Iar diferentele ma faceau sa ma bucur. Pentru curajul de a lua decizii, pentru puterea de a face alegeri. Prioritatile in viata mea s-au schimbat. Persoanele importante pentru mine s-au schimbat.

De cate ori, atunci cand ati trait o poveste de iubire, nu ati avut sentimentul ca viata voastra, daca povestea s-ar termina, ar deveni un calvar, o mare de tristete? Ca cel pe care il iubiti in acel moment, n-ar putea fi inlocuit de nimeni, niciodata? Viata voastra continua si dupa finalul unei povesti de iubire. Mai ales a uneia acoperita de minciuna. Oamenii pe care ii veti intalni ulterior, pe care ii veti iubi ulterior, vor fi mai buni si mai frumosi decat cei care au devenit trecut. Eu intotdeauna am crezut asta si intotdeauna mi s-a intamplat asta. Nu intrati in depresii, nu va irositi viata pentru cineva care a fost. Lasati-va fostele iubiri sa se amestece in multime, acolo unde le e locul si dati voie prezentului sa va decida viitorul.

„Suntem produsul propriului trecut, nu prizonierii lui.” din Bhagavad Gita

Coperta pentru povestile mele.

Jurnalul-unui-infidel

Dragii mei,

Pe cei mai multi dintre voi nu va cunosc si probabil n-o sa va cunosc vreodata. Cei mai multi dintre voi nu ma cunosc si probabil nu ma vor cunoaste niciodata. Sunt doar un tip care scrie cateva randuri, iar voi sunteti niste oameni care printr-un click, v-ati asigurat intaietatea in a citi randurile mele. Blogul a implinit patru luni, iar pagina de FB, va implini in curand trei luni. Luni in care eu am scris, unii dintre voi au citit, iar o particica dintre cei care au citit au apreciat randurile mele. Despre ceilalti, nu stiu ce sa spun… pentru ca nu mi-au spus niciodata ce cred. In ultima perioada, numarul celor care m-au sfatuit sa scriu o carte, a crescut. Am depasit faza in care cei apropiati mie, cei care stiau o mare parte din povestile mele, dar care, atunci cand le-au vazut asezate pe hartie, m-au sfatuit sa scriu o carte. Si ma refer la persoane a caror capacitate intelectuala trece dincolo de subiectivismul unei relatii de prietenie. Am ajuns la varsta la care pot lua o decizie responsabila, o decizie cu influente emotionale reduse, o decizie pe care nimeni nu are dreptul s-o catalogheze ca fiind un capriciu. Nu sunt ipocrit, nu sunt arogant, nu gandesc mercantil. Poate ca vorbele celor din jur, incurajarile lor, mi-au gadilat ego-ul, dar nu m-au facut sa ies din sfera rationalului. Nu sunt un scriitor. N-am aceasta pretentie de la mine. Cineva mi-a spus ca sunt un scriitor mediocru. M-a bucurat aprecierea si m-a flatat. Sunt un tip care scrie mediocru. Dar nu sunt un scriitor. Sunt doar un barbat care-si scrie propriile povesti. Povestile unor relatii interumane. Povesti care s-au transformat in experiente de viata, povesti care m-au facut sa fiu fericit, sa fiu trist, sa iubesc, sa urasc, sa nu-mi pese, sa plang, sa rad, sa visez. Sunt povestile, e viata, sunt trairile, sunt emotiile, sunt gandurile mele. Deciziile pe care le-am luat atunci m-au influentat, mi-au schimbat viata, m-au facut sa devin ceea ce sunt si sa gandesc asa cum o fac acum. Multi dintre voi, sunt convins, se regasesc in povestile mele. Oameni care au trait ceea ce am trait eu, care au simtit ceea ce am simtit eu. Care au fost tristi sau fericiti in acelasi timp cu mine, fara sa stie de existenta mea.

Am hotarat sa scriu o carte. O carte care se va numi, evident, “Jurnalul unui infidel”. O carte care va contine o parte dintre povestile de pe blog, alte povesti pe care le-am scris deja, dar nu le voi posta niciodata in virtual si povesti pe care le voi scrie. Nu stiu inca daca va fi o carte publicata in format digital sau fizic. Nu stiu daca va fi o carte care va fi citita si de altcineva in afara de prietenii mei. Nu stiu daca va fi cineva care sa dea cativa lei pentru povestile unui necunoscut. Dar stiu ca am nevoie sa fac asta. Simt ca trebuie sa fac asta. Pentru mine.

Daca va exista o singura persoana, care va citi o poveste, iar acea poveste o va ajuta sa ia decizia corecta intr-o anumita situatie, eu voi fi multumit. Celor care vor dori sa judece sau sa interpreteze decizia mea, le spun ca pentru fiecare lucru in viata exista cel putin doua alegeri. Alegerea mea este sa scriu, alegerea voastra este sa cititi sau nu. O ecuatie simpla. Celor care cred ca nu este cea mai proasta dintre ideile mele, le multumesc pentru suport. Sper sa duc la bun sfarsit aceasta idee.

Va multumesc pentru ca m-ati citit.

P.S. Astept idei pentru coperta 🙂

Jurnalul unui infidel. Eu mint. Si tu. Dar cat de ieftine sunt minciunile fiecaruia dintre noi?

8166985_f520

Incep cu definitia din DEX: MINCIÚNĂ, minciuni, s. f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva.

Fiecare dintre noi a mintit. Asta e un adevar. Mintim ca sa provocam placere, mintim ca sa provocam durere, mintim ca sa protejam sau sa ne protejam, mintim ca sa ascundem, mintim de teama, mintim din obisnuinta, mintim pentru ca ni se permite, mintim pentru a salva aparente, mintim pentru bani, mintim pentru faima, mintim pentru tot. Paradoxul este ca noi, toti cei care mintim, avem pretentia sa nu fim mintiti. Vrem adevarul, cerem adevarul. Chiar daca nu suntem pregatiti pentru el.

Nu ma judecati. Nu tin morala nimanui si nici nu incerc sa pozez in vreun monument de integritate si adevar absolut.

Am fost un mincinos. Sunt un mincinos. Am mintit mult si pe multi. Minciunile mele au provocat durere, suferinta, lacrimi, bucurie, zambete, sperante. La un moment dat m-am uitat in oglinda. Si mi s-a parut ca cel pe care il vad este altcineva. Un tip ridicol, imbracat in minciuna, un fals. L-am alungat, am sters oglinda si m-am vazut pe mine. Cel adevarat, cel real, cel caruia trebuia sa-i spun adevarul.  Am incercat sa-l mint si pe el. Am recurs la tot arsenalul de minciuni si tehnici de manipulare. Am ras, am plans, i-am cerut iertare, l-am amenintat. Dar omul din oglinda a ramas impasibil. Omul din oglinda ma privea si astepta sa-i spun adevarul. Privirea lui ma ingenunchea. Incercam sa-i fac fata, sa lupt cu el, sa-l privesc in ochi si sa-l castig. Sa-l cumpar cu vorbele mele frumoase. Dar omul din oglinda nu era de vanzare.

Atunci am renuntat. Am pierdut batalia cu el, am castigat  razboiul cu mine. Din acel moment, am renuntat sa mint fortuit. Sa spun vorbe, doar pentru ca stiam ca trebuie sa fie spuse. Sa-mi creez o imagine din franturi de minciuni, doar pentru ca eu credeam ca aceea este imaginea care-mi trebuie, care mi se potriveste, care ma ajuta si ma protejeaza.

Atunci am inteles ca voi mai minti. Dar nu inainte de a-l intreba pe omul din oglinda. Daca el imi va spune ca minciuna aceea va produce mai putine daune decat adevarul, voi minti. Daca nu….n-o voi face. Voi spune adevarul.

Nu sunt, n-am fost si nu voi fi un sfant. Nici un ipocrit. Dar nu voi mai minti doar pentru a minti. Nu-ti voi spune ca te iubesc, daca n-o simt, nu-ti voi spune ca te urasc, daca nu e asa. Dar iti voi spune ca nu stiu, daca eu cred ca asta te protejeaza pe tine.

Minciuna face parte din noi, din viata noastra. Nu putem si nici nu cred ca ar fi bine sa traim fara ea. Dar putem incerca sa renuntam la minciunile ieftine, la minciunile fara substanta, la minciunile care ne fac sa credem in iluzia ca ne pot aduce beneficii. Daca reusim sa renuntam macar la astea, vom fi mai limpezi. Si noi si cei din jurul nostru.

Jurnalul unui infidel. N-am timp sa-mi fie sila.

Ipocrizie

Dupa postarea de aseara, „Contabila si parcarea cu spatele”, am primit cateva mesaje pe pagina de Fb, de la niste domnite foarte ofensate, care m-au etichetat in diverse moduri. Am selectat cateva exemple, care mi s-au parut cele mai elocvente: „esti un mizerabil”, „scursura umana”, „frustrat plin de complexe”, „impotent”, „de o uratenie fara margini”, „bine ca nu sunt toti barbatii ca tine”, „esti cel mai prost dintre barbati”.

N-am primit nici macar un singur mesaj de la vreun barbat. Ceea ce m-a uimit de-a dreptul, este faptul ca, aceleasi doamne, cu cateva zile inainte, dupa diversele postari legate de dragoste, emotii, relatii, iubire, mi-au trimis cele mai frumoase si calde mesaje. In care imi spuneau cat de fascinate sunt, cat de frumos si sensibil sunt eu, ce suflet alb am, cum si-ar dori ele sa cunoasca omul din spatele monitorului, cat de romantic ar fi sa petrecem clipe in fata unui semineu si tot felul de astfel de cuvinte.

N-am raspuns in privat niciunui mesaj, pentru ca nu doream sa intru intr-un circuit interminabil de mesaje, in care sa ma justific in vreun fel pentru postarile mele. O fac acum…pentru toate cele care mi-au trimis astfel de mesaje, precum si pentru cele care ar fi avut de gand s-o faca.

In primul rand, postarea de aseara nu se diferentiaza in niciun fel de unele dintre postarile mele anterioare. Pe care, probabil nu le-au vazut distinsele mesagerite. Greseala mea, a fost ca atunci cand mi-am creat aceasta pagina, mi-am incarcat toate postarile de pe blog, in aceeasi zi. Celor care nu au vazut asta, le recomand sa le descopere, in josul acestei pagini de FB sau direct pe blog: https://povestiverzi.wordpress.com/

In al doilea rand, aceasta pagina se numeste „Jurnalul unui infidel”. Nu se numeste jurnalul unui bucatar, al unui electrician, al unui culegator de pere sau al unuia casatorit de mic. Este jurnalul unui barbat, care a fost preocupat, care a vrut sa afle , care a explorat universul feminin. Stiu ca pare greu de crezut, dar acest barbat a facut, face si va face (atata timp cat ii va permite componenta fizica) sex. Cu un anumit numar de femei. Mic sau mare, depinde la ce si la cine ne raportam. Si care, la fel de greu de crezut, a avut, a trait, a simtit diverse emotii. A iubit, a suferit, a plans, a fost fericit, a fost dezamagit. La fel ca fiecare dintre voi. Un barbat care nu si-a asteptat iubirea, ci a cautat-o. Iar in cautarea ei, a avut multe opriri. Un barbat care a incercat sa faca de fiecare data ceea ce a simtit, care nu si-a irosit anii in relatii de compromis sau de fatada, care nu s-a lasat sufocat de normele, principiile, cutumele, etica, judecatile lumii in care traieste, atat timp cat acestea nu erau in concordanta cu ceea ce simtea el.

Ceea ce vreau sa le transmit acestor neprihanite, acestor fecioare, acestor dudui invelite intr-o moralitate in care nu ma regasesc, este ca, am cunoscut femei ca ele. Femei care pozau in sfinte, in neatinse, in imaculate si care ajungeau sa faca sex cu mine si cu altii, de parca isi traiau ultima zi din viata. Daca scriu „fut” in loc de „dragoste” va oripliati, va lezeaza bunul simt, va zgarie urechile obisnuite cu romantism. Daca spun „limbi” in loc de „cunilingus”, imi trimiteti mesaje, ma etichetati, incercati sa ma convingeti de puritatea voastra si de uratenia mea morala.

Sunteti niste ipocrite. Priviti-va in oglinda si intrebati-va de cate ori v-ati dorit sa va futeti. Nebun, pasional, abandonate. De cate ori v-ati rusinat de gandurile voastre? De cate ori, in timp ce erati cu cel care va aducea prajituri si floricele, gandul vostru era indreptat catre un alt barbat?

Iar daca sunteti asa de revoltate de mine, de povestile mele, de limbajul meu, de ce niciuna dintre voi, nici macar una nu a dat „unlike” acestei pagini?  Sau de ce nu va creati o pagina proprie, in care sa povestiti cum a fost prima data cand ati facut dragoste in fundulet sau cand un barbat v-a atins cu limbuta pasarica?  Raspundeti-va singure la asta.

Imi vorbiti de sensibilitate si romantism? Poate ca sunt mai sensibil si mai romantic decat toti sensibilii pe care i-ati cunoscut voi. Faptul ca imi plac femeile, imi place sa fac sex, faptul ca mi-a dat D-zeu, ochi verzi si ceva in cap (asa cum imi spunea o d-ra dimineata), faptul ca dintotdeauna am avut o oarecare usurinta in a socializa, toate acestea… nu ma fac insensibil. Sinceritatea nu ma face insensibil. Lipsa de ipocrizie nu ma face insensibil. Dimpotriva.

Iar mesajele voastre, etichetele voastre, sentintele voastre, nu ma vor face sa fiu altfel. Voi scrie intotdeauna, despre ceea ce simt, exact asa cum simt s-o fac. Sunt  un povestitor mediocru. Dar ipocrizia voastra fara margini, ma face sa-mi doresc sa-mi depasesc conditia.

Si-mi doresc sa n-am timp sa-mi fie sila de ipocrizie.

Jurnalul unui infidel. “Aspectul fizic nu e important. Pentru mine conteaza interiorul, sufletul”

ugly-babies

Pe bune?? Te-ai intalni cu Frankenstein la o limonada, daca ai sti ca e cel mai sufletist om din lume??

Oricat ar incerca unii sa ma convinga ca exteriorul nu e important, eu spun ca cel putin la primul contact vizual, e cel mai important. Am auzit deseori spunandu-se ca „pentru mine, sufletul, caracterul conteaza; cum arata e mai putin important„. Asta mi se pare o ipocrizie crasa. Cati dintre noi ar pierde o ora din viata, intr-o zi de vara, la o terasa cocheta din centrul orasului, pentru a se intalni cu o grasa sau un gras, urati si fara un gram de sex appeal? Chiar daca acei oameni, au un suflet minunat si sunt niste persoane extraordinare.

Nu avem rabdare sa descoperim caracterul unor oameni care nu ne plac fizic, daca asta este exclusiv  alegerea noastra. Ne place sa ne vedem,  sa pierdem timp, sa flirtam, sa iesim, sa facem sex, cu oameni care ne plac. Nu neg, exista posibilitatea sa ne indragostim de un urat, care nu ne place deloc, daca ne este coleg de serviciu sau conjunctural suntem fortati sa petrecem o perioada mai lunga in preajma lui. Atunci avem posibilitatea sa-i observam  interiorul si sa vedem ce om minunat este. Suntem fortati de imprejurari sa-l descoperim si putem avea surprize extrem de placute. La fel cum exista posibilitatea sa acceptam o iesire in oras cu o persoana care fizic, ne atrage foarte mult si sa descoperim la ea o gramada de lucruri care nu ne plac. M-am intalnit cu femei frumoase cu un iq dintr-o singura cifra, care au reusit foarte repede sa-mi atrofieze dorinta sexuala. Mai ales dupa 30 de ani, cand am inceput sa devin mai selectiv si am inlocuit sexul pur cu oricine, cu sexul pur cu femei de calitate. Care ma inspirau si intelectual.

Dezvoltarea internetului, a site-urilor de socializare si dating, da practic posibilitatea fiecaruia dintre noi sa initieze conversatii cu necunoscuti,  sa ajunga sa descopere puncte comune cu interlocutorul virtual si sa materializeze aceste conversatii intr-o intalnire reala. Desi, trebuie sa fim foarte atenti, selectivi si experimentati in alegerea partenerului de conversatie si implicit a partenerului de limonada. Pe net, lucrurile pot fi extrem de deformate, de cele mai multe ori cu buna stiinta, iar deceptia pe care o putem avea in viata reala in urma intalnirii cu o persoana descoperita in lumea virtuala, poate avea consecinte neplacute si greu de anticipat.

Asa ca, eu va doresc sa nu va intalniti cu oameni urati cu suflet frumos, dar nici cu oameni frumosi cu suflet urat. Intodeauna sa existe un echilibru intre Frankenstein si Einstein sau intre Ileana Cosanzeana si Zita lui Caragiale.

Victima destinului sau stapanul propriilor alegeri?

leap-of-faith

Daca mama si iubitul tau, ar fi implicati  intr-un accident cu urmari la fel de grave pentru amandoi si ar ajunge la spitale diferite, pe cine ai vizita primul?

E o intrebare dura? Nu e cea mai dura pe care puteam sa o pun.  Raspunsul la ea te face sa te simti vinovat?  E doar o situatie ipotetica, care nu se poate intampla in viata reala?

Posibil. Vreau sa spun doar…  ca viata este un cumul de alegeri. Alegeri pe care eu le vad de doua feluri. Alegeri pe care le facem rational (cu capul) si alegeri pe care le facem emotional (cu inima). Alegerile amestecate sunt un semn de slabiciune. Vestea trista este ca noi trebuie sa facem acestea alegeri. Singuri. Si trebuie sa ne asumam consecintele. Uneori, aceste alegeri ne schimba fundamental viata. Si aflam asta. Alteori, nici macar nu stim ca alegerea pe care am facut-o candva, a facut sa se intample ceea ce traim acum. Am ales rapid, fara sa ne gandim ce influente poate avea in viitor decizia noastra. Ce s-ar fi intamplat daca atunci, am fi ales altfel? Ce fel de… “butterfly effect’’ ar fi avut loc. In viata, pentru orice lucru care ni se intampla, exista cel putin doua alternative.

Atunci cand nu suntem multumiti de ceea ce ni se intampla, dam vina pe destin, soarta, karma, pacatele vietilor anterioare, nesansa. Si mergem mai departe. Spunandu-ne ca „asa a fost sa fie”, „asa a trebuit sa se intample”. Ne adapostim la umbra propriei noastre lasitati, macinati de propria noastra nefericire, ne scufundam in rutina vietii pe care o traim si devenim supravietuitori. Supravietuitorii propriilor noastre alegeri.

Atunci cand suntem multumiti de ceea ce ni se intampla, ne felicitam spunandu-ne ca am facut o alegere buna.

Cand faci o alegere, fii pregatit pentru consecinte neasteptate si ireversibile. Mai ales cand e vorba de oameni.

Cineva, imi spunea odata, ca cei mai fericiti oameni sunt cei care la finalul vietii, nu-si pun intrebarea ‘’cum ar fi fost, daca…’’

Sunt cei care au facut alegerile potrivite? Nu. Sunt doar cei care au facut alegerile  pentru ei.  Si si-au asumat asta. Fara sa le pese ca vor fi judecati de cei din jur. Nimeni nu traieste in locul tau, nimeni nu-ti cunoaste starile, emotiile, trairile. Asa ca nu alege pentru altii. Fa-ti propriile alegeri, dar fii pregatit sa traiesti cu asta. Iti trebuie curaj pentru a face acest lucru.  Universul recompenseaza curajul. Inlatura obstacolele, netezeste calea si aduce oportunitati suplimentare, odata ce curajul este demonstrat.

Asa ca, inainte de a judeca alegerea pe care o face un om intr-o situatie ca cea de mai sus, intrebati-va daca voi aveti curajul de a alege.