„Buna!!! Ce faci?? Dumnezeule…au trecut mai mult de 15 ani, nu? Esti neschimbat! Ba nu…porti ochelari, dar te-as fi recunoscut si daca ar fi fost ochelari de soare!……”
Apoi a urmat o discutie scurta, in care a incercat sa ma puna la curent cu lucrurile care i s-au intamplat, iar la finalul ei, am schimbat numerele de telefon, urmand sa ne vedem la o cafea si sa povestim in detaliu despre ce am facut fiecare in ultimii 15 ani.
„Ma bucur enorm ca te-am revazut!” Si m-a pupat pe gura.
Nimic nefiresc pana acum. Doar ca… habar n-am cine este doamna. Nu-mi amintesc chipul, numele, nimic despre ea. Dar pentru ca mi s-a parut nedrept sa-i tulbur bucuria revederii si pentru ca in capul meu, cateodata sec, m-am gandit ca s-ar simti penibil sa-i marturisesc asta, nici macar atunci cand i-am salvat numarul in telefon, n-am intrebat-o cum o cheama. M-am prefacut ca ii scriu numele si am numit-o „habar n-am”. In eventualitatea in care ma suna, macar sa-mi aduc aminte ca nu-mi aduc aminte de ea. Dupa modul prietenos in care se comporta, dupa bucuria si felul in care m-a imbratisat si pupat, tind sa cred ca ne-au legat cateva amintiri… dezbracate. Am plecat din benzinaria in care a avut loc intalnirea, gandindu-ma ca poate e mai bine cateodata sa nu-i marturisesti unui om ca habar n-ai cine este si sa-l lasi sa creada ca a insemnat pentru tine cel putin la fel de mult cat ai insemnat tu pentru el.
Povesti verzi - Jurnalul unui infidel 